Millenium

silvia mi-a ordonat imperios sa scriu pe blog. ma cearta continuu, ma santajeaza, ma persescuta samd, cum ca trebuie sa scriu pe blog. in fine, am incetat a cauta sa inteleg de ce insisista silvia sa scriu pe blog si m-am decis sa scriu. Apoi s-a ridicat urmatoarea necunoscuta: bine, bine silvia, scriu, dar despre ce sa scriu? ca nu pot scrie fara un brief, poze din vacanta n-am, despre mine n-am chef sa vorbesc, m-am cam plictisit si de mine, la petreceri nu prea mai merg etc. silvia mi-a spus sa scriu despre ea. asa ca voi scrie despre silvia

Cand a venit silvia la noi, am suspiciat-o de mai multe lucruri: simteam ca ne hartuieste, era micul politist ubicuu de care iti era teama ca-l vei regasi chiar si in visele tale, ale tale si numai ale tale. ehehe…disconfortul perceput era cam asa: un ton categoric, imperativ, care-ti arata cum sa faci lucrurile infailibil si care nu lasa loc de o alta abordare. un mic dictator, ce sa mai…cam asta-mi era senzatia cand silvia venea in inspectie. si cum doar e limpede ca functionam si pavlovian intr-o mare masura, si disponbilitatea mea se reducea la un tip de reactie limitata si poate unidirectionala. (si gata cu justificarile stiintifice).

insa acum imi face placere s-o cunosc pe silvia; daca poate mi-a parut un politist hiperactiv, acum vad ca micul politist nu vrea decat sa iasa lucrurile bine. cauta solutii lucide si nu se impiedica in vanitati sau judecati si emotii hipertrofiate. ramane obiectiva si lucida, stie sa asculte. are un simt al umorului si o capacitate de autoironie pe care un “infailibil” nu-l poate dezvolta , nu i-ar permite orgoliul. e sincera si impartiala, nu complica lucrurile si este generoasa. uman.

a fost o experienta tare placuta si o mica lectie de comunicare totodata: sa-mi reamintesc ca putin mai multa deschidere din partea fiecaruia ne poate aduce surprize frumoase, ca poti fi surprins de oameni si lucruri si intr-un sens cat de poate de placut, ca uneori ne saracim singuri capacitatea de a filtra si acumula experiente.

“plecam! bine, stai in fata” si uite asa s-au pricopsit, pe rand, Alex, Paulik, Bebelac, Pace si Fehnyo cu cel mai slab copilot pe care l-au avut vreodata;”maine te duci la presa, stii ce sa faci” si m-am imprietenit sau m-am enervat in compania a diversi taximetristi care isi cunosteau mai mult sau mai putin orasul. o vreme m-a insotit carlos si am avut parte de o observatie experimentala a unui ochi pasionat;am trecut de la “Alexandru, hai sa pregatim si noi toate cele” la “Ioana, sunt toate pregatite“;”dai si tu drumul la o melodie, ca poate vrei sa stii daca ai sunet?” “ce trebuie sa se vada pe plasma?” si apoi incepeau glumitele;”nico, uite placutele, ai grija sa fie date frumos si nu te mai zbengui cand face Pace pozele“;”a venit ambulanta?”; “paul, da ochelarii jos, e seara” “iar nu mai sunt markere“, “daca nu te tii dupa artist sa ti le dea inapoi!!!” “de cine scriem in orasul asta?” “am nevoie de poze!!!”

drumuri, glume, telefoane, mailuri, faxuri, povesti din anii trecuti, nebunie organizata de la conferinte si mai ales de la concerte, negocierile alexandrei, ciocolata de casa, serbet, eugenii, pepene, porumb fiert, biscuiti mancati in mijlocul campului, iesiri in cluburi cu zgomot, soarele care ne-a ars, imbratisari repetate, discutii “din priviri”, zambete “complice”, inspectarea camerelor de hotel…

sunt doar cateva franturi din ce a insemnat vara acestui an. nu voi spune cat de responsabili sunt toti, cat de bine isi fac treaba, etc etc etc

ci spun ca mi-e drag de ei rau de toooot:de Alexandra cu inele colorate care ma invata sa fiu rea si rasfatata, de Stefi care asculta muzica de demult, e plin de entuziasmsi idei si care a decis ca “I” suna mai bine decat “Ionica”, de Paulik mereu fermecator, care e in stare sa lucreze la orice ora si se alinta ca nimeni altul, de Vali care aduce linistea in fiecare luni noapte cu un simplu sms, de Alex care niciodata nu aude din prima ce i se spune; de Mada care imi da tot ce vreau din birou, de Cristi care are un talent deosebit de a se evapora exact cand te pregatesti sa stai la un pahar de vorba cu el; de Pace care e psihopat mic si galant, cu ochi de caprioara blanda, de Clau care face mutrite amuzante si indura cu stoicism caldura de afara, de Fehnyo care are rabdare, de Bebelac care ma sustine intotdeuna cand e vorba de dulciuri, de Mircea care face mancare buna de toooot…

dar cel mai frumos a fost ca n-am simtit ca sunt “noua” si ca e “prima data”. iar cand totusi se ivea un inceput de tragere de inima, nu stiu cum reuseau, dar ma ajutau sa evit chestia asta: si uite-asa m-au placut si Pehash cei de la STG, am mai capatat niste responsabilitati si incredere in mine, am invatat cum sta treaba cu fiecare in parte, cand sunt nervosi sau bucurosi, cand au chef de glume sau nu, cand au nevoie de o vorba buna sau de un strop de tacere.

sper ca am crescut intr-o vara cat altii in 3, dar asta ramane de vazut si ca am devenit cat de cat simpatica. nu atat de simpatica precum schizofrenicul cu bile, dar macar un pic.

ma duc la concert, ca si asa am fost melancolica si fara inspiratie, cand de fapt scrierea asta cat o zi de post trebuia sa aiba un singur cuvant, simplu si scurt:

MULTUMESC!

pentru ca de 9 orase Ioana, eu, simpaticul DeJa si clawouldyou ne-am tot dat cu parerea, ma gandesc ca e momentul sa lasam acest post deschis; se va scrie singur, sper eu, din commenturile celor care au vazut/vad/stiu/simt/o sa simta in continuare.

tenchiu!