[dialog intre mine si o colega - Elena, pentru curiosi]
- Si cum e tipa asta care vine, Irina Florea?
- Ah, tu n-o stii pe Irina. O sa fiti cei mai buni prieteni!
Inca nu suntem cei mai buni prieteni, da’ nu stiu cum sa va zic, lucrez la asta.
[poezie] Seara tarziu, dupa 23, deschid televizorul. Mircea Badea. Are ceva ciudat in privire. Rasfoieste ziare si zambeste a prost. Abereaza corent. Dar nu injura, nu ameninta cu bataia, nu se ia de vreun blogger, nici macar de presedintie. Ba mai mult, are o abordare optimista. Nu pare bolnav, pare doar fericit&impacat. Ma simt cam incurcat. Ma uit pe geam. Nu vine nicio cometa. Ma reasez bulversat la tv. Sunt in stare de soc si nu mai reusesc sa fiu atent. Aud doar finalul: Traim in Romania si… mai avem o sansa. A doua zi, toata presa, toata blogosfera, toti pseudointelectualii vuiesc. Toata lumea vrea sa afle ce-i cu Badea. Cancan&Libertatea&Click&Co ne ofera raspunsul: poze cu Mircea Badea la cafea cu Irina Florea [gata]
Asa e Irina, dupa ce stai de vorba cu ea, pleci si iti spui: uite, mah, se poate! E cool, desteapta, se imbraca Senzational si mai stie sa faca si origami. Si o sa fim cei mai buni prieteni. Ca sa-mi mearga bine.
1. N-am sa uit niciodata… cum am aflat eu de Internetics: in primul an de facultate am scris o stire despre prima editie a festivalului, pentru un cotidian din Constanta. Eram, sa zicem, un fel de corespondent. Am si acum ziarul.
2. Era seara si… editia 2009 a Internetics. Adica anul cand nu am lucrat eu la Millenium. Dupa ce lucrasem 2 ani pentru Internetics, in sfarsit puteam sa merg la Gala de premiere imbracata in blugi si un tricou si sa nu ma stresez cu nimic.
Dar pana la urma am ajuns sa inmanez un premiu, aranjata toata. Si ce-am gasit eu sa zic acolo sus pe scena: Internetics e cel mai tare festival!
3. Am ras cu lacrimi… in prima zi de lucru a lui Mirel. Stateam langa Roxana si Mirel trebuia sa imparta biroul cu mine. Mirel isi cauta cablul de retea pe sub masa si Roxana incepe sa tipe: “Te mai uiti mult pe sub fusta mea?”. Mirel se inroseste, se scuza, se balbaie. Roxana se ridica in picioare. Era in pantaloni. Spre surprinderea mea, Mirel a mai venit si a doua zi la birou.
4. Viata mea n-ar fi fost aceeasi daca nu as fi cunoscut-o pe… Mona, o prietena din copilarie, care facea reviste despre Barbie. M-am jucat cu ea de-a facutul revistelor in cateva vacante si dupa am continuat “activitatea de mini-publisher” la Bucuresti, la mama la birou. Petreceam ore intregi in biroul in care erau dactilografele si bateam la masina texte si poezii, iar la mama in birou ma asezau niste doamne la o masa si imi dadeau cele mai frumoase carioci si creioane colorate si ma puneam pe facut “ilustratiile”. De la asta pana la jurnalism si comunicare nu a fost cale lunga.
In aceasta aseara ii asteptam pe cei 100 care s-au inscris la prima intalnire Internetics Hot Spot in Club Prometheus 
