Mai tineti minte cand va povesteam prin mai despre Bine si despre o blanda faptura?
Am revenit! Ca sa va spun repejor ca in timp ce lumea incearca sa scape de incalzirea globala se intampla, pentru a doua oara, “Comunicatori pentru societatea civila” – un proiect derulat sub umbrela Galei Societatii Civile.
Totul sub obladuirea stimatei doamne Florentina Loloiu, pe care o las sa vorbeasca pe larg despre CE, CUM, CAND, CINE si mai ales DE CE – click 
Weekendul trecut Mirel Dediu (B.O) si Paaaaul Horjea au fost prin zona Fagarasului, la o actiune de ecologizare facuta de Cercetasii Romaniei. Ce cautau ei acolo? Nu ca ne-ar mira – pentru ca ii stim niste prieteni ai mediului inconjurator (recicleaza hartie, arunca sticlele de plastic in recipienti speciali, scot incarcatorul din priza dupa ce s-a incarcat telefonul…frigiderul il tin in priza 2 ore da, 1 nu… 
Va spuneam ce cautau acolo… pai Mercedes-Benz Romania sprijina Cercetasii Romaniei.
Asa ca baietii s-au dus sa se asigure ca toate lucrurile sunt cum trebuie pentru client, pentru masini, pentru cercetasi si pentru presa
Lovely people – acum si in varianta eco
Cum a batut vantul, cum n-a batut, ne-a dus o parte din BTL-isti in TabaRama. Inainte de plecare, eram ingrijorati ca se vor intoarce tatuati cu “nu o sa am copii niciodata sau, cel putin, nu in viitorul apropiat”. Ca sa isi aminteasca experienta
Dar iata ca totul nu e doar ingrijorare, atentie si responsabilitate. Oamenii nostri se distreaza acolo: desfaturi culinare si dansante, natura, zambet si aer boem. Iata-i:
frunza-n dunga/BTL-istii mi-i alunga
Pe unii pe la mare, pe-altii pe la munte. Si nu doar asa, de dragul diversitatii sau pentru ca vor sa sustina intens turismul romanesc.
Drept care eu si Silvie ne facem de cap singurele, in timp ce Cristina si Dan pregatesc superexperientele pentru a doua generatie de supercopii din Tabarama, iar Alexandra si Paul se scalda in soarele de la Navodari, impreuna cu fratiorii de la BORŢUN•OLTEANU, alaturi de Samsung Galaxy S.
Si noi inca nu stim cum sa ne impartim, ca parca am vrea si la The Mission, dar si Rasnovul plin de prichindei ne face cu ochiul… decizii, decizii 
De vineri incoace, colegele mele care obladuiesc Scoala ADC*RO mi-au tot fluturat pe sub nas vizualul asta [*by McCann Erickson], starnindu-mi curiozitatea si imaginatia [ca sa folosesc un eufemism].
Apoi mi-au mai dat cu lingurita cate un mail, un link, o intrebare pana m-am lamurit in sfarsit: cauta un bursier. Pentru Scoala ADC, evident.
Prin urmare, cei care se intreaba “Cat de mult imi doresc sa ajung la Scoala ADC*RO”? sunt asteptati sa-si raspunda cu o poza, pe care sa o posteze pana pe 22 august pe pagina de facebook a Scolii . Apoi sa-si convinga cat mai multi prieteni sa-i dea like Sau sa dea pe spate cat mai multa lume.
Si pentru ca avem de-a face cu o Scoala veritabila, bursa asta se obtine doar daca testul de admitere de pe www.scoalaadc.ro este trecut.
Mai multe detalii gasiti pe blog, unde e si regulamentul complet, din care am scos cei 4 pasi simpli ce trebuie urmati de toti cei care vor sa intre in competitia pentru bursa:
1. Fa-ti cont pe www.scoalaadc.ro
2. Completeaza testul de admitere pana la 1 septembrie 2010
3. Uploadeaza pe Wall-ul Scolii ADC*RO o poza cu tema: „Cat de mult imi doresc sa ajung la Scoala ADC*RO” [imaginea postata trebuie sa fie insotita de titlul concursului]
4. Aduna cele mai multe likeuri la poza ta si poti castiga un loc gratuit la Scoala ADC*RO 2010
Stiti vorba aia “dupa el potopul”? Eh, pe unde calca Paul creste iarba. Uitati ce damage a facut intr-o sala de conferinta*.
*Daca inca nu v-ati prins, ceea ce nu cred ca e cazul, tocmai ati fost martorii unor poze de la ultima conferinta de presa Ciucas, semnata de Bortun•Olteanu si de BTL-ul de la Millenium
Cititi si discutam pe urma:
1. Am inceput brusc, am zis ca accept propunerea Ralucai si o intalnire cu Andrei si nu stiu cum naiba tot sunt de vreo 3 ani aici. Am trecut putin pe la PR, apoi un an mai aproape de financiar, apoi m-am apucat putin de business management cu Andrei, acum sunt mai aproape de BTL, dar tot dpdv business, alaturi de Alex, Dan si Stef. La Millenium nu te plictisesti cam asta o sa-i spun lu’ Sf. Petru cand o sa ma intrebe de Millenium.
2. Mai erau 3 zile pana la Hotel Campari, faceam management de public cu Sorina si Gabi [evenimentele Campari au un aer mai special si un public foarte bine si indelung segmentat cu clientul (Alina, pe atunci nu stiu daca venise Elena)]. Telefoane cu juniorii, mailuri de confirmare cu asistentele domnilor si doamnelor VIP, liste intermediare, o frumusete. Era trecut de 21:00, in outlook imi intra 3 mailuri de la asistentele a 3 VIP cu „mesajul dumneavoastra a fost sters” pur si simplu am crezut ca o sa-mi plesneasca o vena pe frunte de nervi. Multumesc Microsoft, multumesc Outlook:)
3. Se cheama Gala Societatii Civile. Nu stiu daca pentru proiectele care intra in competitie, pentru oamenii care urca pe scena, pentru oamenii din juriu sau pentru Floricelu [managerul de proiect] dar da, cred ca pentru proiectul asta as lucra si neplatita.
4. Eram in drum spre o intalnire, ma trezesc sa reprosez ceva Cristinei care atunci facea echipa cu Dan [am acest obicei prost din cand in cand ]. Imediat dupa intalnire, Dan m-a luat deoparte si si-a aparat cu argumente partenera de cont:) Sunt destul de egocentrica, apreciez oamenii care nu sunt asa. Misto om, misto moment.
Asa. Sunt convins ca nici voi n-ati recunoscut personajul. Nici eu nu l-am recunoscut. M-am uitat de doua ori la adresa de mail a expeditorului.
*dialog intre brand managerul celui mai cunoscut OTET din lume si colega mea:
- Am vrea neaparat sa ne endorsezi.
- De ce v-ati gandit la mine?
- …aciditatea ta
- Despre ce suma discutam?
*am incheiat dialogul
Faptul ca n-am recunoscut scrisul explica un lucru: faptul ca uneori e acida si iti spune fix ce crede e un paravan; sunt convins ca acasa tine un jurnal in care scrie in fiecare seara cat de mult ne iubeste.
Nu mai prelungim emotia: SILVIA FLOARES, freaking smart, freaking funny.
(In poza, Silvie din Milo; pentru cap si alte extremitati, e link catre cont de FB)
Inainte de fiecare eveniment probam costumele hostesselor sau promoterilor- ne ajuta sa intram in pielea “personajelor” ca sa scriem speech-uri cum trebuie
De-a lungul timpului, noi fetele de la BTL am probat tot felul de costume: de la dansatoare Moulin Rouge, la tinute minuscule din viitor tip The 5th element. Nu ne-e fost greu deloc, pentru ca toate aratam perfect, suntem inalte, slabe si blonde
Cand vine vorba in schimb de costume pentru “hostess baieti”, trebuie sa ii rugam pe colegii nostri de la PR* (Bortun.Olteanu) sa probeze pentru ca BTListii de la Millenium sunt toti dusi la sala si arata ca niste dulapioare. Barbati puternici, cu muschi, curaj, dar si multa sensibilitate.
Mai jos, colegul Mirel Dediu proband un costum elegant pentru un eveniment Samsung.
Este foarte fericit ca i-am acordat atata incredere si zambeste cald si prietenos in birourile de la BTL.
multumim mirel!
ps- folosesc pluralul, pentru ca desi si noua ne e greu sa credem, pe langa Mirel, agentia de PR mai are inca un baiat (revenim cu detalii)
FRAZA1: Cand s-a nascut Paraia, probabil ursitoarele lui tocmai spuneau un banc.
Ce n-ar trebui sa se inteleaga din aceasta prima fraza: ca Paraia e un banc.
Ce ar trebui sa se inteleaga din aceasta prima fraza: ca Paraia e tot un zambet, tot timpul cu mistoul la el, genul de ginere care si-ar lua soacra la misto fara sa o supere, nici pe ea, nici pe soata.
FRAZA2: Paraia e un fel de Chuck Norris al BTL-ului;
Intelegeti ce vreti de aici.
FRAZA3: Daca vreti sa il cunoasteti pe Paraia, e de ajuns sa va puneti pranzul in farfurie sau sa il ademeniti cu bezele. Sau sa cititi interviul de mai jos.
Daca tineti neaparat la stereotip: Paraia = Dan Ungureanu
1. Anii mei si tineretea … cam asta o sa-i spun lu’ Sf. Petru cand o sa ma intrebe de Millenium. Dupa care l-as ruga sa aduca doua scaune ‘colo ’sa langa Poarta si as incepe sa-i povestesc cum caram tone de coli cu antet la unul dintre primii nostri clienti; apoi i-as povesti despre ancestrala si adanca imbinare a religiei cu promotiile – si nu, nu voi detalia… prietenii stiu de ce…; cand coada la Poarta se va fi marit i-as spune-o pe aia cu iernile friguroase cand fugeam ca dracu’ de tamaie (sper sa inteleaga gluma!) de spartul lemnelor; offfff! ar mai fi atat de multe de povestit dar sunt convins ca nu vrea sa aiba un miting in fata Portii asa ca l-as lasa sa faca trierea (ce nasol suna) iar eu as merge inainte… sper!!!!!!
PS. Dupa ce voi fi trecut de Poarta l-as intreba strengareste, peste umar: auzi Sfinte Petru, il stii cumva pe unul Petre!?
2. Dupa o perioada mai grea la birou am hotarat cu colegul si prietenul Paulica sa declansam Operatiunea Monstru 2. Zis si facut: am stabilit ziua pentru Partida P, si colegial am dat mail si in birou, demers in urma caruia ni s-au alaturat cu deosebit entuziasm Nea Marian si Trandaf.
Ffw. Ne trezim de dimineata, intalnire la Piata Obor. Gadilam rame, incercam viermusi, bambine, cracane, ace, plumbi etc. Ffw. Pe balta, ora 6: lansete, vergi, noduri, nade: sa pescuim deci! Si incepem: nea Marian mai intai – cu varianta sa a bancului cu “copii vreti sa va spun o poveste, copii vreti sa va spun o poveste?”: hai baieti, dam drumul la un gratar, hai baieti dam drumul la un gratar?”; noi, de pe buza baltii in cor: “nu acum nea Mariane e de-abia 6 dimineata, mai tarziu, pe la 12, nu acum nea Mariane e de-abia 6 dimineata, mai tarziu, pe la 12!”.
Si ne-am jucat asa mult, muuult prea mult! Intre timp, Trandaf, care era langa mine si tinea pentru prima data o lanseta in mana si nu se obisnuise inca sa ridice piedica, lansa la 54 cm de mal, stropindu-ma cu apa amestecata cu mamaliga si speriind toti pestii din jurul meu. Ca tacamul sa fie complet, Paulica, aflat la o distanta mai sigura, ridica mainile ca tambalistii: o ridicare, o stiuca, o ridicare o stiuca… iar mie, pur si simplu, am crezut ca o sa-mi plesneasca o vena pe frunte de nervi.
3. Imi place fotbalul foarte mult: urmaresc cupe europene, turnee finale europene si mondiale. Fara Romania – dar asta e alta discutie. Urmaresc ceremonii de deschidere si de inchidere grandioase. Dureaza saptamani spre o luna. Challenge-uri mai putin sau mai mult dificile. Si iese bine intotdeauna (bine…am o retinere acum legat de Africa de Sud!*). Asta inseamna un turneu final si da, cred ca pentru un proiect ca asta as lucra si neplatit.
*Danutz, un later edit ceva?
Later edit [via danutz, desigur]: “Pot sa fiu sec, nu? Ca parca m-am lungit prea mult. So: ei bine, privind retrospectiv, m-am inselaaaaaaaat]
4. Inainte de AdPrint acum vreo 3 ani, Brasov. Cautam locatii pentru party-uri. Eram inca pe varianta lunga cu petreceri incepand de joi. Cum ne plimbam cautand, intrand, vorbind si intreband desoperim The Auld Scots Pub. Un pub scotian foarte cald si primitor cu patronul Steve asijderea. Discutam, negociem si batem palma. Singura observatie pe care am avut-o a fost legata de sonorizare, care era cam nasoala. Steve mi-a promis ca pana la eveniment va fi remediata problema in sensul ca va cumpara o noua instalatie.
Am plecat linistit gandidu-ma la cum va arata contractul si daca Steve il va intelege/ opera modificari/ etc. L-am semnat, am platit si i-am dat bice. Ffw. Joia cu petrecerea de deschidere: toate bune si frumoase, eu – cu stresul legat de sonorizare. Il gasesc pe Steve si il intreb: Steve, ai remediat problema cu sonorizarea, suntem ok? iar el: Dan, nu ar fi trebuit sa ma intrebi asta inainte sa-mi dai banii? Eu simt ca-mi explodeaza capul iar el zambind: Don’t worry mi (da, asa am vrut sa scriu) friend I gave you mi word it will be replaced and so I did.
De atunci am ramas foarte buni prieteni si de cate ori merg la Brasov sau vine Steve in Bucuresti ne intalnim si bagam darts (offfff!!! nu l-am batut niciodata si chiar joc bine) si bere. Misto om, misto moment.
Era dimineata sau pranz, cum va cade mai bine. Deodata se aude un zgomot puternic. Doua colege tresar. Si un coleg tresare dar de el nu mentionam, ca nu e man-like.
Ne uitam de unde vine zgomotul. De afara. La geam era un porumbel alb care batea cu ciocul. Destul de isteric. Deschidem geamul, il poftim inauntru, il intrebam daca bea o un pahar cu apa, o cafea, dar ne refuza politicos cu o miscare de stanga-dreapta a capului. E un porumbel frumos, alb si are un aer crestin, asa. Dar pare cam obosit. Il intrebam de unde vine si atunci ne arata dosul. Placuta de inmatriculare avea numere de Elvetia, Geneva, mai exact. Am facut privirea roata sa vad daca vreun coleg se panicheaza. Nu s-a panicat niciunul si m-am linistit: nu e vorba de conturi bancare.
Ne intinde un piciorus si un biletel se lasa aratat. Lungeanca, sau Marry Antoinette 
il ia, il citeste si izbucneste: Old Spice, frate.
Porumbelul ne face cu ochiul, ne arunca: pentru ca stim ca sunteti potriviti pentru asta; for real men only. Se intoarce pe gheara din spate (calcaiul, cum ar veni) si isi ia zborul.
Pentru cine crede ca am inceput sa visam porumbei albi pe geamuri, mai jos sunt dovezile primului DM.
Ah, acelasi porumbel a batut in geam si la verisorii RUSU+BORTUN Brand Growers.
